Covid pe termen lung sau adevărata urmare a pandemiei pe care abia începem să o înțelegem
În România, din punct de vedere legal, infecția cu Covid-19 se încheie după 14 zile de la depistare, pe ceas. Din secunda doi, trebuie să mergi la muncă pentru că ”te-ai vindecat”. În practică, realitatea este mult mai complicată decât atât, iar cercetătorii abia încep să o înțeleagă.
La două săptămâni după ce s-au îmbolnăvit părinții mei de coronavirus, un medic de la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov le-a dat cea mai bună veste. Nu mai sunt contagioși cel puțin șase luni, nu se mai pot îmbolnăvi pentru cel puțin aceeași perioadă și, cel mai important, s-au vindecat. Nici nu le-a mai făcut un test pentru că ”toată lumea știe”, infecția cu SARS-CoV-2 dispare după 14 zile sau, aparent, 336 de ore.
În practică, mama mea a rămas cu o tuse destul de agresivă și o oboseală groaznică, constantă, în timp ce tata se străduiește să fie mai tăpănos. La aproximativ un an și jumătate de la începutul pandemiei, însă, tot mai multe studii atestă faptul că urmările infecțiilor cu noul coronavirus nu sunt deloc ușoare, iar pe lângă simptomele fiziologice, foarte multe sunt la nivel psihic. Partea proastă este că, având în vedere relația românilor în particular și a oamenilor în general cu mersul la psiholog, acestea din urmă ar putea fi și mai greu de agregat, respectiv tratat.
În rândurile de mai jos voi încerca să atrag atenția asupra studiilor care s-au făcut deja, asupra statisticilor clare pe marginea acestui subiect și asupra detaliilor care diferențiază o infecție cu Covid-19 de ”o gripă banală”, cum este percepută în continuare în mentalul popular.
Sute de întrebări și zeci de răspunsuri despre efectele pe termen lung ale Covid-19
Milioane de supraviețuitori ai infecțiilor cu SARS-CoV-2 din fiecare colț al mapamondului, chiar și dintre cei cu forme medii, se plâng de probleme de sănătate la trei sau șase luni după ce s-au vindecat. Conform datelor agregate de Axios, cele mai comune sunt o ceață mentală, o epuizare fizică, dar și probleme cu plămânii, inima sau rinichii. O tuse deranjantă pare de asemenea să nu plece nicăieri.
”Sunt foarte dezamăgit despre cât de puțină atenție a fost alocată acestui subiect. Avem cel puțin 10% dintre oamenii infectați cu Covid care suferă și acum, fie pentru câteva luni, fie chiar și după jumătate de an. Aceasta este cea mai importantă categorie de oameni care sunt afectați advers, mulți dintre care nu mai pot lucra sau funcționa, cum o făceau înainte.”, atrage atenția Eric Topol, expert cardiolog și fondatorul Scripps Research Translational Institute.
Dincolo de aceste realități ”din piață”, un studiu publicat în revista științifică The Lancet atrage atenția asupra faptului că, în China, după șase luni de la vindecare, aproximativ 75% dintre cei infectați continuă să aibă parte de cel puțin un simptom a bolii.
Vizavi de puterea de muncă, o analiză realizată pe 3762 de oameni vindecați de coronavirus, publicată în medRxiv, insistă asupra faptului că aproape jumătate dintre cei chestionați nu au putut reveni la un program normal de muncă, full-time, în timp ce 22% nu mai putea lucra deloc. De această dată, 88% dintre foștii bolnavi de Covid-19 suferă de tulburări cognitive, pierderi de memorie și una sau mai multe simptome fiziologice.
Fragmente ale infecției cu SARS-CoV-2 au fost depistate pe termen lung și în mai multe organe ale pacienților de la Mayo Clinic din SUA, instituții care sunt semnificativ mai transparente în a comunica realitatea infecțiilor cu Covid-19 decât autoritățile române. Tot acolo, pacienți vindecați de câteva luni s-au plâns de dureri de cap, pierderi ale mirosului, ale gustului și, nu în ultimul rând, s-au plâns de insomnii. Mușchi ai inimii au fost afectați, detalii care au dus la miocardite, palpitații sau la un ritm cardiac accelerat. Cicatricile pe plămâni au dus la probleme de respirație, în timp ce traumele neurologice s-au reflectat într-o ”ceață” pe creier, accidente vasculare sau convulsii.
Partea tristă este că cercetătorii încă nu înțeleg cum funcționează exact virusul, de ce are astfel de manifestări pe termen lung. Mai există infecții virale care rămân prezente în organism pe termen lung, care se pot reactiva sau se pot reflecta în complicații ulterioare. Epstein-Barr, varicelă sau zona zoster sunt doar câteva exemple. Nu este însă foarte clar dacă această realitate poate fi asociată și unei infecții cu Covid-19.
La o analiză concretă și corectă nu ajută nici varietatea foarte mare a simptomelor pe care le prezintă unii bolnavi, iar alții nu. Nu ajută nici faptul că unii bolnavi de 80 de ani decedează, iar cei mai mulți nu. Este îngrijorător faptul că unii tineri de 20 de ani au avut nevoie de un transplant de plămâni, în timp ce 90% dintre cei de aceeași vârstă nu prezintă nicio simptomă. Una peste alta, la spitalul Northwestern Memorial, a fost deja înființată o clinică specială pentru procesul de recuperare pe termen lung al bolnavilor de SARS-CoV-2 pentru că până găsim explicații, trebuie remediate cât mai multe simptome, pe rând.
Problemele psihiatrice și neurologice, cele mai comune și cele mai ignorate
Din cauza percepției greșite asupra afecțiunilor psihologice, psihoterapiei și psihologilor în multe colțuri ale lumii, cea mai îngrijorătoare este partea care ține de problemele psihiatrice și neorologice ale celor care au suferit de Covid-19. Respectivele preconcepții sau prejudecăți le-am detaliat în acest material – Percepția greșită despre psihoterapie sau cum să-ți încurajezi prietenii să ceară ajutorul unui psiholog.
Dincolo de detaliile de context, unul din trei pacienți care s-au infectat cu coronavirus prezintă în primele șase luni de la contractarea bolii probleme psihice sau afecțiuni neorologice. Aceasta este concluzia celui mai amplu studiu de sănătatea mintală pe termen lung în rândul pacienților de Covid-19.
Cele mai comune sunt manifestările de anxietate, acestea afectează 17% dintre bolnavi, urmate de tulburările de dispoziție cu 14%, conform datelor din Lancet Psychiatry. Hemoragiile cerebrale afectează 0,6% dintre persoanele vindecate de Covid-19, accidentele vasculare cerebrale sau AVC au fost depistate la 2,1% dintre bolnavi și, din păcate, 0,7% dintre cei care au fost infectați cu SARS-CoV-2 au ajuns să sufere de demență în primele șase luni de la ”vindecare”. În mod previzibil, aceste predispoziții au fost mai grave în rândul celor cu forme mai grave ale bolii.
Deși riscul la nivel individual pentru cele mai multe dintre aceste tulburări neurologice și psihiatrice este relativ mic, impactul său poate fi „considerabil” asupra sistemelor de sănătate din cauza amplorii pandemiei, a declarat Paul Harrison, profesor la Universitatea Oxford din Marea Britanie, principalul autor al studiului. Este atât de simplu. Cu atât mai mult cu cât multe dintre aceste afecțiuni sunt „cronice”, costurile și dificultățile sistemelor medicale de a face față sunt semnificative, a argumentat el. În final, expertul a pledat pentru înzestrarea sistemelor de sănătate cu resurse „pentru a face fată nevoilor” suplimentare.
Pentru analiza de mai sus, s-au luat în calcul 236.379 de pacienţi care au avut COVID-19, iar dintre aceștia, 34% au primit un diagnostic de boală neurologică sau psihiatrică în primele șase luni după infectare. Vizavi de reticența semnificativă a oamenilor față de orice discuție care ține de psihic, pentru 13% dintre aceste persoane, a fost vorba de primul lor diagnostic neurologic sau psihiatric. Marea majoritate nu a călcat niciodată pe la un psiholog, psihiatru sau neurolog.
Dacă ești curios de o comparație între procentele celor care au fost spitalizați și cei care s-au tratat acasă de SARS-CoV-2, diferențele între cele două categorii sunt mari, dar nu șocante. Aproximativ 46% dintre pacienţii internaţi la reanimare au primit un diagnostic de tulburări neurologice sau psihiatrice în primele şase luni după infectare. Aproape 7% dintre pacienţii care au fost la reanimare au suferit ulterior un AVC, 2,7% o hemoragie cerebrală şi aproape 2% au dezvoltat demenţă. În comparaţie, aceste procente au fost de 1,3%, 0,3%, respectiv 0,4% în grupul persoanelor care nu au fost spitalizate.
„Din păcate, un număr important de tulburări identificate în acest studiu au tendinţa de a fi cronice sau recurente, putem deci să anticipăm că impactul COVID-19 ar putea să dureze timp de mulţi ani”, este concluzia lui Jonathan Rogers, profesor la University College London (UCL), într-un comentariu publicat în The Lancet Psychiatry.
Ce înseamnă ”covid pe termen lung” și cum se resimte în populația generală
Cercetătorii britanici și americani au ajuns deja să asocieze numele de ”long covid” sau ”covid pe termen lung” fenomenului care afectează un procent semnificativ dintre bolnavi de coronavirus, la câteva luni după vindecare. În mod științific, mai găsești date despre această realitate îngrijorătoare în spatele formulării de PCS (post-covid syndrom). Indiferent cum îi spui însă, ceea ce înseamnă se schimbă de la o săptămână la alta sau de la o lună la alta. Efortul de cercetare progresează, iar datele din piață continuă să sosească din teren.
Ca să ai totuși o referință, Institutul Național pentru Sănătate și Excelență în Îngrijire din Marea Britanie are o definiție destul de clară pentru sindromul post-covid. Reprezintă cumulul de semne și simptome care se dezvoltă în timpul și după infectarea cu Covid-19, continuă pentru mai mult de 12 săptămâni și nu sunt explicate printr-un diagnostic alternativ.
În aceeași definiție nu sunt însă incluse simptomele, iar acestea nu sunt puține deloc. Conform unei analize publicate de The Economist, aproximativ 3800 de persoane vindecate de Covid-19 au raportat 205 simptome diferite, cei mai mulți raportând mai multe simultan. Cele mai comune și de impact sunt însă extenuarea sau oboseala cronică, probleme grave de respirație și, din nou, ”ceața creierului”. Definiția acesteia din urmă variază destul de mult, dar este o combinație de factori precum inabilitatea de a te concentra, de a ține minte lucruri simple, de a găsi cuvintele potrivite dintr-o conversație, de a te relaxa și nu numai.
Conform datelor agregate de Biroul Național de Statistică din Marea Britanie, 14% dintre cei care au avut un test pozitiv de Covid-19 au simptome care continuă să se manifeste la cel puțin trei luni după infectare. Partea cea mai tristă este că 90% dintre cei care raportează aceste simptome nu au avut nevoie de spitalizare. Iar ca să asociezi mai multe credibilitate acestor date, ai în vedere că s-au luat în calcul rapoartele a aproximativ jumătate de milion de britanici chestionați între 6 februarie și 6 martie 2021. Cu toții au raportat un simptom al infecției care a rezistat în organism mai mult de șase luni.
În final, procesul de recuperare după Covid este lent sau foarte lent în cazul multor bolnavi, iar soluțiile pe termen lung pentru aceste efecte fiziologice și psihologice nu sunt foarte clare. Mai bine zis, se află în curs de dezvoltare. Momentan, se vehiculează trei scenarii pentru a înțelege un pic mai bine modul în care ”lucrează” o infecție cu SARS-CoV-2 pe termen lung.
Pornind de la tipurile de simptome prezentate de bolnavi, în combinație cu o serie de teste de laborator realizate pe pacienții care suferă de ”Covid pe termen lung”, se vehiculează trei scenarii care nu se exclud între ele. Unul este că infecția cu SARS-CoV-2 lasă o încărcătură virală pe termen lung. A doua este că funcționează ca o afecțiune autoimună. A treia este că efectele pe termen lung sunt o consecință a țesutului deteriorat de infecție, o urmare a inflamării petrecute în timpul infecției inițiale, mai ales dacă s-a petrecut într-o formă acută.
Există argumente pentru toate trei, dar cea mai probabilă este ipoteza că virusul nu-ți mai pleacă din organism. Eventual, ia o altă formă, nu se mai multiplică și, din acest motiv, nu mai poate fi identificat de un test SARS-CoV-2 obișnuit. Asta se mai întâmplă la pojar, dar și la Ebola. Virusurile de tip RNA, cu este Covid-19 sunt predispuse la acest comportament, conform spuselor doctorului Avindra Nath de la Institutul Național de Sănătate din America.
Deși întregul efort științific pentru a se înțelege în ce categorie intră SARS-CoV-2, câteva dovezi ale persistenței pe termen lung în organism s-au găsit deja. Într-un studiu recent publicat de revista Natura, s-au găsit urme ale proteinei virusului în intestinul pacienților infectați cu o formă severă de Covid-19 la patru luni după ce au încheiat recuperarea. O încărcătură virală a fost identificată și în urina pacienților într-un interval de timp similar, de câteva luni.
O constatare interesantă a venit din partea celor care suferă de ”Covid pe termen lung” și au decis să se vaccineze. Mulți dintre ei s-au simțit semnificativ mai bine după imunizare, dar beneficiile asupra stării lor generale nu s-au menținut pentru mult timp. Unii cercetători s-au dus atât de departe cu ipotezele încât au afirmat că starea de bine de după vaccin poate fi chiar și un efect placebo, indus de psihicul uman. Este important de reținut că aceste observații nu au nicio legătură cu eficiența vaccinului în a preveni infectarea cu o formă simptomatică de Covid-19. Discutăm doar de relația dintre vaccin și starea de sănătate actuală a celor care au rămas cu diverse traume după infectarea cu noul coronavirus.
Din acest punct de vedere, pandemia abia a început
În teorie, mai ales în România, informațiile despre infecția cu Covid-19 par să se îmbunătățească de la o zi la alta. Indicele de incidență se află în scădere în fiecare colț al mapamondului. Această situație îmbucurătoare este însă dată în egală măsură de vaccin și de faptului că foarte mulți oameni s-au îmbolnăvit și vindecat, pe lângă cei care, din păcate, și-au pierdut viața.
Mulți dintre cei îmbolnăviți se vor confrunta în continuare cu probleme de natură fiziologică și psihică, mai ales dacă au suferit de o formă medie sau gravă a infecției cu noul coronavirus. Este foarte important ca aceștia să fie monitorizați atent. Trebuie încurajați să meargă la cardiolog, hematolog, pneumolog, urolog, dar mai ales la psiholog. Dacă simți că un părinte sau un prieten te întreabă același lucru într-o conversație de 30 de secunde, dacă simți că nu-și găsește cuvinte, că e obosit în permanență, nu doarme cât trebuie, ar fi bine să-l încurajezi să-și facă niște investigații.
Îmi dau seama că efortul de convingere poate părea supraomenesc la un moment dat, dar nu este în regulă nici să-ți privește părintele cum își pierde optimismul, luciditatea și speranța de viață, mai ales când riscurile sunt cât se poate de reale.